luni, 25 martie 2013

sablare ornamentala pe alama

Alama şi cuprul pot fi tratate chimic pentru a obţine o imagine în relief pe o foaie din aceste materiale, dar procedura deşi nu este costisitoare implica lucrul cu substanţe chimice, astfel încat am evitat folosirea acestora şi am folosit sablarea pentru un efect asemănător sau cred chiar mai interesant. Zic mai interesant pentru că imaginea obţinută rămâne mată, chiar dacă nu este vopsită şi apoi şlefuită dă un aspect interesant suprafeţei supuse unei astfel de proceduri.
O bucată de coală de alamă la ce poate fi folosită? cei 3R? să zicem că da (recuperare, recondiţionare, refolosire), a ieşit astfel o cutiuţa draguţă, dar mai suporta îmbunatăţiri în aspect.
Folosind un şablon după un desen de mână pentru a fi mai autentic sau  o tuşă handmade mai pronunţată am realizat un şablon şi am sablat partea superioară.


Fiind un material moale, a necesitat sablare cu un strat fin de corindon şi la o presiune mai redusă pentru a nu adânci prea tare imaginea sablată. Însă în funţie de preferinţe poate fi tratată mai profund, imaginea poate astfel coborî în material şi granulaţia poate diferi.
După sablare am şlefuit din nou capacul cutiei pentru un contrast mai mare. Se poate da şi cu vosea, aceasta rămânând în zona sablată iar restul suprafetei rămâne lucioasă

2 comentarii:

  1. uunde se pot sabla ornamente de alama?

    RăspundețiȘtergere
  2. Poti sa-ti sablezi singur, cumperi o unealta de sablat de la unul din magazinele care comercializeaza scule de sablat, iti faci un sablon a ceea ce vrei sa sablezi daca e o suprafata plana. asta o faci printand imaginea de sablat pe o foaie autoadeziva. tai contururile cu o lama de cuter sau o lama de decupat. dupa care sablezi suprafata expusa.

    RăspundețiȘtergere