Se afișează postările cu eticheta sablare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sablare. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2013

sablare ornamentala pe alama

Alama şi cuprul pot fi tratate chimic pentru a obţine o imagine în relief pe o foaie din aceste materiale, dar procedura deşi nu este costisitoare implica lucrul cu substanţe chimice, astfel încat am evitat folosirea acestora şi am folosit sablarea pentru un efect asemănător sau cred chiar mai interesant. Zic mai interesant pentru că imaginea obţinută rămâne mată, chiar dacă nu este vopsită şi apoi şlefuită dă un aspect interesant suprafeţei supuse unei astfel de proceduri.
O bucată de coală de alamă la ce poate fi folosită? cei 3R? să zicem că da (recuperare, recondiţionare, refolosire), a ieşit astfel o cutiuţa draguţă, dar mai suporta îmbunatăţiri în aspect.
Folosind un şablon după un desen de mână pentru a fi mai autentic sau  o tuşă handmade mai pronunţată am realizat un şablon şi am sablat partea superioară.


Fiind un material moale, a necesitat sablare cu un strat fin de corindon şi la o presiune mai redusă pentru a nu adânci prea tare imaginea sablată. Însă în funţie de preferinţe poate fi tratată mai profund, imaginea poate astfel coborî în material şi granulaţia poate diferi.
După sablare am şlefuit din nou capacul cutiei pentru un contrast mai mare. Se poate da şi cu vosea, aceasta rămânând în zona sablată iar restul suprafetei rămâne lucioasă

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Sablare cu corindon

Avand in vedere ca unul din primii pasi in reconditionarea obiectelor metalice este sablarea am ales ca prima postare, sa vedem ce este sablarea si cu ce ne confruntam.
Ce trebuie sa stiu cand ma hotarasc sa duc o piesa la sablat este faptul ca acolo unde oxidul a cariat metalul si acesta este deformat de coroziune sigur sablarea nu va completa partea lipsa sau corodata.
Dupa sablare va iesi la suprafata orice defect anterior al piesei care a fost sau nu mascat de vopsea sau chit.
Suprafata sablata va avea un aspect mat, iar daca piesa sablata contine fier este necesara acoperirea suprafetei cu vopsea in cel mai scurt timp.
Aspectul mat este dat de materialul folosit la sablare si de granulatia acestuia. Personal sunt foarte multumit de corindon si mai putin de nisip. Corindonul il gasesc pe ce granulatii doresc, este foarte curat, nu "tine" umezeala si este mai greu decat oxizii sablati astfel ca in cabina de sablare ventilatorul ridica vopseaua si oxidul de fier iar corindonul se aseaza in cabina.
Iata cateva exemple mai jos: janta sablata de fier, o piesa de aluminiu si chiar sticla.







Iar aici jante de aluminiu




Dupa sablare


                                                                                                 aici si vopsita